23 Iunie 2026

EcoVille a ajuns la Cahul: învățare prin joc despre comunitate și mediu

EcoVille a ajuns la Cahul: învățare prin joc despre comunitate și mediu

În cadrul vizitei de studiu „EmpowerYouth – Learning and action for civic engagement and climate impact”, organizată la București de Centrul Român de Politici Europene – CRPE, A.O. Centrul Regional de Dezvoltare Comunitară a avut ocazia să descopere și să testeze ”EcoVille”, un joc educațional interactiv dedicat sustenabilității, cooperării și implicării civice.

Experiența acumulată în cadrul vizitei a fost adusă ulterior și la Cahul. Jocul EcoVille a fost preluat cu interes de voluntarele CRDC și integrat în activitățile organizației cu tineri și copii, inclusiv în cadrul taberelor organizate de noi.

Prin intermediul jocului, participanții sunt încurajați să discute despre protecția mediului, responsabilitate, colaborare, luarea deciziilor și viitorul comunității. Într-un format accesibil și prietenos, copiii și tinerii pot înțelege mai bine cum alegerile individuale și colective influențează mediul și comunitatea în care trăiesc.

Pentru CRDC, EcoVille reprezintă un exemplu concret despre cum instrumentele de educație nonformală pot fi preluate, adaptate și valorificate în activitatea locală.

Continuăm să promovăm educația pentru mediu, participarea activă a tinerilor și metodele inovatoare de învățare care pot răspunde realităților și nevoilor comunităților din sudul Republicii Moldova.

Mulțumim Centrului Român de Politici Europene – CRPE pentru oportunitatea de învățare, pentru instrumentele oferite și pentru inspirația pe care am adus-o mai departe la Cahul.