„Cunoaște-ți drepturile”: elevii din Cahul au discutat despre drepturi, incluziune și respect reciproc
Pe 15 septembrie 2026, A.O. Centrul Regional de Dezvoltare Comunitară, în colaborare cu Direcția Regională Sud a Inspectoratului General pentru Migrație și cu sprijinul Ministerului Educației și Cercetării, a desfășurat două sesiuni informative cu genericul „Cunoaște-ți drepturile” la Liceul Teoretic „Petr Rumeanțev” din Cahul.
La activități au participat 43 de elevi, dintre care 12 copii cetățeni ai Ucrainei și ai Federației Ruse, care au fost implicați în sesiuni alături de colegii lor din Republica Moldova.
Drepturile copiilor, explicate prin situații apropiate de viața lor
Sesiunile au fost construite într-un format interactiv, astfel încât elevii să nu fie doar destinatarii unor informații, ci să poată analiza, discuta și formula propriile opinii.
Pornind de la situații apropiate de viața de zi cu zi a adolescenților, am discutat despre drepturile copiilor, responsabilități, respectarea limitelor personale, siguranța în mediul online, prevenirea discriminării și modul în care putem reacționa atunci când observăm o situație nedreaptă sau un comportament care îi poate afecta pe ceilalți.
Un accent important a fost pus pe prevenirea intoleranței și xenofobiei în mediul școlar și pe promovarea unui climat în care fiecare elev, indiferent de cetățenie, limbă sau experiență de viață, să se simtă în siguranță, respectat și inclus.
Prin exerciții și discuții, elevii au fost încurajați să reflecteze nu doar la propriile drepturi, ci și la responsabilitatea fiecăruia de a respecta drepturile celor din jur.
Un spațiu sigur pentru întrebări și dialog
Pentru noi, astfel de sesiuni sunt importante pentru că oferă copiilor un spațiu în care pot pune întrebări, pot analiza situații reale și pot înțelege mai bine unde se termină libertatea personală și unde începe responsabilitatea față de ceilalți.
Cunoașterea drepturilor contribuie nu doar la protejarea copiilor, ci și la dezvoltarea unei culturi a respectului, a incluziunii și a solidarității în comunitatea școlară.
În același timp, activitatea a creat un context comun de interacțiune pentru elevii din comunitatea gazdă și copiii veniți din alte țări, susținând dialogul intercultural și integrarea într-un mediu educațional bazat pe respect reciproc.
Prin astfel de activități, A.O. Centrul Regional de Dezvoltare Comunitară continuă să contribuie, împreună cu partenerii săi, la crearea unor spații educaționale mai sigure și mai incluzive pentru copii și tineri.
Poză preluată: IGM.
Activitatea a fost realizată inclusiv în cadrul proiectului „Consolidarea capacității de integrare socioeconomică a familiilor strămutate și a comunităților gazdă”, finanțat de Facilitatea Globală de Finanțare Concesională (GCFF), administrată de Banca Mondială, și implementat de Terre des hommes – Moldova în parteneriat cu Inspectoratul General pentru Migrație al MAI al Republicii Moldova.
Русский
English