10 Iunie 2026

Peste șase ani de participare, dialog și învățare alături de Consiliul Raional pentru Participare Cahul

Peste șase ani de participare, dialog și învățare alături de Consiliul Raional pentru Participare Cahul

La 10 iunie 2026, A.O. Centrul Regional de Dezvoltare Comunitară a participat la ședința semestrială a Consiliului Raional pentru Participare Cahul, dedicată participării tinerilor și femeilor în procesul decizional la nivel raional.

Pentru CRDC, participarea în cadrul Consiliului Raional pentru Participare Cahul reprezintă deja o experiență de peste șase ani, timp în care am avut ocazia să învățăm alături de colegii din societatea civilă, să urmărim evoluția mecanismelor de participare publică și să contribuim cu propria experiență acumulată direct în comunități.

În cadrul ședinței, am prezentat viziunea noastră privind implicarea tinerilor și femeilor în procesele decizionale și importanța unor mecanisme de participare care să fie accesibile, incluzive și apropiate de realitățile oamenilor. Am subliniat faptul că participarea autentică presupune nu doar consultare, ci și crearea unor contexte în care vocile tinerilor, femeilor și grupurilor mai puțin reprezentate să fie ascultate și să poată influența deciziile care le afectează comunitățile.

Totodată, am împărtășit cu colegii rezultatele activității CRDC și expertiza acumulată de-a lungul anilor prin lucrul direct cu mii de beneficiari anual, în proiecte și inițiative dedicate participării civice, tinerilor, femeilor, dezvoltării comunitare și consolidării dialogului dintre cetățeni și autorități.

Schimbul de experiență dintre organizațiile societății civile rămâne, pentru noi, una dintre cele mai valoroase componente ale unor astfel de platforme. Fiecare organizație vine cu propriile lecții, metode și perspective, iar reunirea acestora contribuie la dezvoltarea unor mecanisme de participare mai relevante și mai eficiente la nivel local și raional.

Chiar dacă proiectul „Consiliul Raional de Participare Cahul – platformă pentru un proces decizional transparent” a ajuns la final, experiența, informațiile, instrumentele și conexiunile acumulate în această perioadă rămân. Suntem convinși că ele vor continua să ne fie utile în activitatea CRDC și în inițiativele viitoare dedicate consolidării participării civice și a dialogului dintre comunități și autorități.

Activitatea a fost realizată în cadrul proiectului „Consiliul Raional de Participare Cahul – platformă pentru un proces decizional transparent”, implementat de AO Centrul „CONTACT-Cahul” cu suportul Fundației Est-Europene, din resursele acordate de Suedia.

Fotografii: Consiliul Raional pentru Participare Cahul.