20 Mai 2026

Dialog despre serviciile destinate refugiaților și migranților

Dialog despre serviciile destinate refugiaților și migranților

A.O. Centrul Regional de Dezvoltare Comunitară a organizat un focus grup dedicat analizei serviciilor actuale destinate refugiaților și migranților, cu scopul de a înțelege mai bine ce servicii sunt disponibile, cât de accesibile sunt acestea și ce tipuri de sprijin mai sunt necesare la nivel local.

Activitatea a oferit participantelor un spațiu deschis de discuție despre experiențele lor în accesarea serviciilor, despre nevoile reale din comunitate și despre aspectele care contează cel mai mult atunci când sprijinul este oferit refugiaților și migranților. Discuțiile au vizat atât serviciile existente, cât și lacunele sau dificultățile întâmpinate în procesul de informare, orientare și accesare a ajutorului necesar.

Participantele au vorbit despre importanța comunicării clare cu specialiștii, a respectului, empatiei și abordării individuale în lucrul cu persoanele aflate în situații de vulnerabilitate. De asemenea, au fost discutate nevoi legate de accesibilitatea serviciilor, informarea corectă și sprijinul adaptat fiecărei persoane, în funcție de situația sa concretă.

Prin organizarea acestui focus grup, ne-am propus să colectăm opinii și recomandări direct de la persoanele vizate, astfel încât activitățile și intervențiile viitoare să răspundă cât mai bine realităților din comunitate. Considerăm că vocea refugiaților și migranților este esențială pentru dezvoltarea unor servicii mai clare, mai accesibile și mai apropiate de nevoile oamenilor.

Mulțumim tuturor participantelor pentru deschidere, implicare și contribuțiile oferite în cadrul discuției.

Acest proiect este implementat cu sprijinul financiar al Uniunii Europene, contractat de ICMPD prin intermediul Facilității de Parteneriat în Domeniul Migrației. Conținutul reprezintă responsabilitatea exclusivă a A.O. Centrul Regional de Dezvoltare Comunitară și nu reflectă în mod necesar poziția Uniunii Europene.