”MoveZone”- de la o idee votată de comunitate la un teren sportiv pentru tinerii din Cahul
După câteva luni de așteptare, planificare, discuții și lucru împreună cu partenerii locali, în sfârșit putem spune că „MoveZone” este gata.
Pe 25 septembrie 2026, la I.P. Liceul Teoretic Dimitrie Cantemir din municipiul Cahul, a avut loc lansarea oficială a terenului sportiv „MoveZone” – o inițiativă care, în primăvara acestui an, exista doar sub forma unei idei prezentate în cadrul Hackathonului de Bugetare Participativă.
Hackathonul a fost organizat în cadrul proiectului „Mecanisme locale de incluziune și protecție pentru migranți și refugiați în Cahul” și a adus împreună tineri, membri ai comunității, refugiați, migranți și localnici care au lucrat asupra unor idei concrete pentru comunitate.
Dintre inițiativele prezentate, „MoveZone” a obținut cel mai mare număr de voturi, devenind proiectul câștigător care urma să fie transformat într-o intervenție reală.
Ideea a aparținut grupului de inițiativă „Liceiștii”, iar propunerea lor a fost una foarte practică: amenajarea unui teren sportiv pentru volei în curtea Liceului Teoretic Dimitrie Cantemir, care să poată fi utilizat de elevi și să devină un spațiu pentru mișcare, interacțiune și activități comune.
De la idee până la terenul pe care îl vedem astăzi a fost însă nevoie de mai mult decât voturi. Au urmat identificarea soluției tehnice, lucrările de amenajare, coordonarea cu instituțiile implicate și, foarte important, mobilizarea unor resurse suplimentare.
Un rol esențial l-a avut Primăria municipiului Cahul, care s-a alăturat inițiativei și a contribuit financiar la realizarea acesteia, acoperind aproximativ jumătate din costurile necesare pentru amenajarea terenului.
Pentru noi, această contribuție a fost importantă nu doar din perspectiva financiară. Ea a arătat că o idee pornită de la tineri poate primi susținere instituțională și poate deveni un exemplu concret de colaborare dintre societatea civilă, autoritatea publică locală, instituția de învățământ și comunitate.
La evenimentul de lansare au participat reprezentanți ai A.O. Centrul Regional de Dezvoltare Comunitară, People in Need Moldova, Primăriei municipiului Cahul, Direcției Regionale Sud a Inspectoratului General pentru Migrație, administrației liceului, grupului de inițiativă și comunității școlare.
În mesajul său, Irina Bejan, administratoarea A.O. Centrul Regional de Dezvoltare Comunitară, a vorbit despre bucuria de a vedea finalizat un rezultat atât de concret și despre colaborarea foarte bună dintre toate părțile implicate.
Pentru CRDC, „MoveZone” este unul dintre acele exemple în care procesul contează aproape la fel de mult ca rezultatul final: ideea a venit din comunitate, a fost discutată, prezentată, votată și apoi dezvoltată împreună cu partenerii până a devenit realitate.
Nicolae Dandiș, primarul municipiului Cahul, a apreciat inițiativa și implicarea grupului care a propus-o, precum și faptul că prin colaborare a fost creat un spațiu nou pentru activitățile sportive ale elevilor.
La rândul său, Victoria Koloteeva, Directoare adjunctă de programe, People in Need Moldova, a mulțumit A.O. Centrul Regional de Dezvoltare Comunitară pentru colaborarea fructuoasă și pentru implicarea în implementarea activităților proiectului la nivel local.
La eveniment au fost prezenți și Serghei Kaptalan și Alexandru Șeremet, liderii grupului de inițiativă „Liceiștii”, cei care au contribuit direct la promovarea și dezvoltarea ideii „MoveZone”.
Luminița Zgardan, reprezentanta Direcției Regionale Sud a Inspectoratului General pentru Migrație, a remarcat, la rândul său, colaborarea bună dezvoltată între instituțiile și organizațiile implicate și și-a exprimat deschiderea pentru continuarea acesteia prin noi inițiative comune dedicate comunității, refugiaților și migranților din regiune.
Comunitatea liceului a fost reprezentată de Svetlana Șerepera, directoarea I.P. Liceul Teoretic Dimitrie Cantemir, alături de elevi și cadre didactice care vor putea utiliza terenul în activitățile sportive și extracurriculare.
Momentul ales pentru inaugurare a avut și o semnificație aparte. Pe 25 septembrie, liceul a organizat Ziua Sportului și Sănătății, o activitate devenită deja tradiție în instituție și desfășurată anual. În cadrul acesteia, elevii au participat la o serie amplă de activități sportive, alături de copii și tineri din alte instituții de învățământ: ștafete, concursuri, competiții și alte probe menite să promoveze mișcarea, lucrul în echipă și un stil de viață activ.
Astfel, lansarea „MoveZone” nu a fost un eveniment separat de viața liceului, ci s-a integrat firesc într-o zi în care întreaga comunitate școlară a pus sportul, sănătatea și spiritul de echipă în prim-plan.
Iar noul teren nu a rămas mult timp doar „proaspăt inaugurat”. După partea oficială, acesta a fost pus imediat la încercare în cadrul competiției „Cupa Sănătății”.
Prima cupă disputată pe „MoveZone” a rămas chiar acasă: echipa Liceului Teoretic Dimitrie Cantemir a câștigat competiția. 🏆
Pentru noi, acesta este probabil cel mai frumos mod de a încheia această etapă: cu un teren deja folosit, cu elevi pe teren și cu o idee care a trecut de la o prezentare în cadrul unui Hackathon la un rezultat concret pentru comunitate.
„MoveZone” ne reamintește că participarea nu trebuie să rămână doar la nivel de consultări sau discuții. Atunci când există oameni care vin cu idei, instituții dispuse să le susțină și parteneri care contribuie la realizarea lor, participarea poate produce schimbări care se văd și care rămân în comunitate.
Pe parcursul proiectului „Mecanisme locale de incluziune și protecție pentru migranți și refugiați în Cahul”, A.O. Centrul Regional de Dezvoltare Comunitară a colaborat îndeaproape cu People in Need Moldova, Centrul Comunitar Cahul și Inspectoratul General pentru Migrație – Direcția Regională Sud, alături de alți parteneri locali. Această colaborare a făcut posibilă nu doar realizarea unor activități punctuale, ci și dezvoltarea unor inițiative prin care refugiații, migranții și membrii comunității gazdă au putut participa împreună la viața comunității.
Mulțumim grupului de inițiativă „Liceiștii”, conducerii și comunității Liceului Teoretic Dimitrie Cantemir, Primăriei municipiului Cahul, People in Need Moldova, Centrului Comunitar Cahul, Inspectoratului General pentru Migrație – Direcția Regională Sud și tuturor celor care au contribuit la transformarea acestei idei în realitate.
Acest proiect este implementat cu sprijinul financiar al Uniunii Europene, contractat de ICMPD prin intermediul Facilității de Parteneriat în Domeniul Migrației. Conținutul reprezintă responsabilitatea exclusivă a A.O. Centrul Regional de Dezvoltare Comunitară și nu reflectă în mod necesar poziția Uniunii Europene.
Русский
English