”MoveZone” – o inițiativă a tinerilor din Cahul care continuă să aducă oamenii împreună
Investițiile în comunitate își demonstrează valoarea atunci când rezultatele unui proiect continuă să fie utilizate și dezvoltate de oamenii pentru care au fost create. Un exemplu în acest sens este ”MoveZone”, spațiul sportiv amenajat pe teritoriul I.P. Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir” din municipiul Cahul, care continuă să reunească copii și tineri din comunitatea locală, inclusiv refugiați și migranți.
Inițiativa aparține grupului „Liceenii” din municipiul Cahul și a fost desemnată câștigătoare în cadrul Hackathonului de Bugetare Participativă, organizat de A.O. Centrul Regional de Dezvoltare Comunitară (CRDC) în cadrul proiectului „Mecanisme locale de incluziune și protecție pentru migranți și refugiați în Cahul”.
Ideea tinerilor a fost transformată în realitate prin implicarea CRDC și contribuția financiară a Primăriei municipiului Cahul, care a acoperit aproximativ jumătate din costurile amenajării terenului sportiv. Spațiul a fost inaugurat oficial la 25 septembrie 2026.
De la o idee propusă de tineri la un spațiu pentru întreaga comunitate
La baza inițiativei ”MoveZone” a stat dorința tinerilor de a avea un loc accesibil, sigur și prietenos, în care să poată practica sportul, să socializeze și să petreacă timpul liber împreună.
Astăzi, acest spațiu continuă să își îndeplinească scopul. Grupul de inițiativă „Liceenii” valorifică terenul amenajat, contribuind la menținerea unui mediu în care copiii și tinerii din diferite țări au posibilitatea să interacționeze și să construiască relații.
Dincolo de activitățile sportive, ”MoveZone” reprezintă un loc de întâlnire între experiențe, culturi și povești de viață diferite. Sportul devine un limbaj comun, prin care barierele culturale și lingvistice pot fi depășite mai ușor, iar prieteniile se pot forma în mod firesc.
Investiția în oameni – o investiție care continuă să producă rezultate
Pentru CRDC, amenajarea terenului ”MoveZone” nu a reprezentat doar realizarea unei infrastructuri sportive, ci și o investiție în inițiativa, responsabilitatea și capacitatea tinerilor de a contribui la dezvoltarea comunității.
Prin intermediul Hackathonului de Bugetare Participativă, tinerii au avut posibilitatea să identifice necesități, să propună soluții și să participe la alegerea inițiativelor care urmau să fie finanțate.
Faptul că spațiul continuă să fie utilizat și după inaugurare demonstrează importanța implicării beneficiarilor în identificarea și realizarea soluțiilor pentru propriile comunități.
Totodată, inițiativa contribuie la promovarea coeziunii sociale în municipiul Cahul, oferind copiilor și tinerilor din comunitatea gazdă, precum și celor proveniți din familii de refugiați și migranți, oportunități de interacțiune într-un mediu comun.
Proiectele se încheie, dar schimbările trebuie să continue
A.O. Centrul Regional de Dezvoltare Comunitară continuă să promoveze o abordare prin care membrii comunității nu sunt doar beneficiari ai intervențiilor, ci devin participanți activi la dezvoltarea și menținerea rezultatelor obținute.
Experiența ”MoveZone” confirmă că inițiativele propuse de tineri pot genera rezultate durabile atunci când beneficiază de încredere, resurse și sprijinul partenerilor locali.
„Continuăm să investim în oameni, pentru că avem încredere în ideile și potențialul lor. Ne dorim ca această încredere să fie reciprocă și ca oamenii pe care îi susținem să rămână, la rândul lor, alături de valorile și misiunea noastră. ”MoveZone” este un exemplu că o investiție nu se încheie odată cu finalizarea unei activități, ci continuă prin felul în care comunitatea o valorifică”, este mesajul A.O. Centrul Regional de Dezvoltare Comunitară.
Prin asemenea inițiative, CRDC își reafirmă angajamentul de a susține participarea civică, incluziunea și coeziunea socială, contribuind la dezvoltarea unor comunități în care fiecare persoană, indiferent de țara de origine, să se simtă acceptată și să aibă oportunitatea de a participa.
Acest proiect este implementat cu sprijinul financiar al Uniunii Europene, contractat de ICMPD prin intermediul Facilității de Parteneriat în Domeniul Migrației. Conținutul reprezintă responsabilitatea exclusivă a A.O. Centrul Regional de Dezvoltare Comunitară și nu reflectă în mod necesar poziția Uniunii Europene.
Русский
English