EmpowerYouth Study Visit: de la învățare la acțiune pentru implicarea civică și justiția ecologică
În perioada 8–12 iulie, reprezentanta Centrului Regional de Dezvoltare Comunitară (CRDC) a participat la vizita de studiu „EmpowerYouth – Learning and action for civic engagement and climate impact”, desfășurată la București. Evenimentul a reunit organizații de tineret și societate civilă din România, Republica Moldova, Armenia și Georgia, într-un cadru de învățare comun dedicat participării civice a tinerilor și impactului climatic.
Ziua 1: participare civică și decizii sustenabile
Prima zi a fost dedicată înțelegerii modului în care tinerii pot influența deciziile comunitare prin acțiuni concrete. Participanții au explorat conceptele de sustenabilitate și guvernanță locală printr-un joc de simulare interactiv – EcoVille –, care a pus în evidență legătura dintre alegerile individuale, politicile publice și impactul asupra mediului.
Ulterior, sesiunea practică privind colaborarea tinerilor cu autoritățile locale pentru acțiuni climatice a oferit exemple aplicate și instrumente utile pentru inițiative civice locale.
Ziua 2: instrumente educaționale și bune practici instituționale
A doua zi a vizitei a fost axată pe toolkituri educaționale destinate organizațiilor de tineret, menite să sprijine participarea civică și dialogul structurat cu autoritățile. Analiza ghidului și a exemplelor de aplicare a oferit perspective clare asupra adaptării acestor instrumente la contextul din Republica Moldova.
Programul a continuat cu o experiență de educație ecologică urbană, printr-un tur ghidat în Pajiștea Petricani, evidențiind rolul inițiativelor locale în conservarea biodiversității.
Ziua s-a încheiat cu o vizită instituțională la Primăria Municipiului București, unde discuțiile au vizat integrarea politicilor de tineret și de mediu în planificarea locală și modelele funcționale de colaborare între administrație și societatea civilă.
Ziua 3: de la idei la campanii pentru justiție ecologică
Ultima zi a vizitei a pus accent pe aplicabilitate practică. Dimineața a inclus vizite la inițiative comunitare alternative, precum Seneca Anticafe și Asociația SNK, spații care promovează participarea activă și inovarea socială.
Ulterior, echipele internaționale au lucrat la un exercițiu de simulare, planificând campanii locale pentru justiție ecologică: identificarea problemelor reale din comunități, a actorilor-cheie, stabilirea obiectivelor și alegerea metodelor de implicare civică. Ideile au fost prezentate și discutate într-un cadru colaborativ, cu feedback structurat.
Sesiunea finală a fost dedicată reflecției și evaluării procesului de învățare, conturând pași concreți pentru aplicarea cunoștințelor dobândite în comunitățile locale.
Participarea la vizita de studiu EmpowerYouth a oferit echipei CRDC instrumente concrete, exemple de bună practică și motivație pentru a consolida implicarea civică a tinerilor și pentru a integra dimensiunea climatică în inițiativele locale din sudul Republicii Moldova.
Mulțumim Centrul Român de Politici Europene pentru invitație și pentru facilitarea acestui schimb internațional de experiență, care contribuie la dezvoltarea unor comunități mai active, mai informate și mai responsabile față de mediu.
Русский
English