„LIDERE CARE UNESC” – Natalia: din Iacutia în Moldova, o istorie despre curaj, familie și slujire comunitară

Natalia s-a născut și a crescut în Iacutia, o regiune nordică vastă, cu ierni lungi și peisaje nesfârșite. Încă de tânără, viața a purtat-o pe drumuri diferite: mai întâi în Ținutul Primorie, apoi la Vladivostok, unde a activat în domeniul administrativ în cadrul unei organizații religioase regionale.

Mutarea în Moldova a venit ca o alegere de viață și de familie. A lăsat în urmă rude, prieteni și lumea familiară din Vladivostok pentru a începe o nouă etapă într-un mediu complet diferit. Astăzi, Natalia este mamă a patru copii, se implică în viața comunității, contribuie la activități pentru copii și, împreună cu familia sa, dezvoltă o mică activitate legată de apicultură.

Interviul face parte din campania „Lidere care unesc”, prin care A.O. Centrul Regional de Dezvoltare Comunitară aduce în prim-plan istorii ale femeilor refugiate și migrante care, prin curaj, implicare și solidaritate, contribuie la consolidarea comunității din Cahul.

Natalia, povestește-ne puțin despre tine. Cum era viața ta înainte de a ajunge în Moldova și cu ce te ocupai?

Povestea mea a început în Iacutia, unde m-am născut și am crescut. La 20 de ani, viața m-a chemat la drum: împreună cu părinții mei, am plecat într-o călătorie misionară în Ținutul Primorie.

Acolo, ajutând la dezvoltarea unei biserici locale, am înțeles că vocația mea este să slujesc oamenilor. Mai târziu, acest drum m-a dus la Vladivostok, unde am devenit administratoare în cadrul unei organizații din Orientul Îndepărtat, specializată în domeniul religios.

„Acolo am înțeles că vocația mea este să slujesc oamenilor.”

Cum a început pentru tine această nouă etapă de viață și mutarea într-o altă țară?

Destinul a avut propriile sale planuri. Prin intermediul internetului, am cunoscut omul care avea să devină soțul meu. El era din Moldova — o țară îndepărtată și însorită.

În fața mea a apărut o alegere deloc ușoară: să las prietenii, rudele, briza oceanului din Vladivostok și viața cu care eram obișnuită, pentru un trai rural, liniștit, dar complet necunoscut, într-o altă țară.

Decizia de a mă muta la mii de kilometri distanță a cerut mult curaj, însă chemarea inimii a fost mai puternică decât orice teamă.

Cum a decurs adaptarea ta în Moldova? Ce te-a ajutat să te simți mai încrezătoare și mai „acasă”?

Am ajuns în Moldova la sfârșitul lunii iulie, într-una dintre cele mai generoase și însorite perioade ale anului. Am rămas fără cuvinte când am văzut această țară în plină culoare.

Aici totul părea plin de viață: podgorii care se întindeau până la orizont, câmpuri aurii și turme care pășteau pe dealuri. Pentru mine, ca om venit din nord, totul era nou. Pentru prima dată vedeam cum crește porumbul spre soare, cum înflorește floarea-soarelui și cum vița-de-vie promite o roadă bogată.

Integrarea în viața rurală a fost ușoară. Oamenii de aici sunt deosebiți — buni, deschiși și foarte ospitalieri, chiar dacă regiunea este una multietnică.

Nu m-am simțit nicio clipă străină. Bunătatea oamenilor și posibilitatea de a comunica ușor în limba mea maternă au șters multe bariere.

Cu ce te ocupi astăzi?

Astăzi, viața mea este o îmbinare frumoasă de roluri. Sunt mamă a patru copii, mă aflu în concediu de îngrijire a copilului, iar cea mai mare parte a timpului meu le aparține lor și casei noastre.

Împreună cu soțul meu avem și o activitate de familie: o prisacă.

Împreună cu albinele, producem și comercializăm miere. În funcție de culturi și de vremea favorabilă, putem obține într-un sezon miere de salcâm, rapiță și floarea-soarelui.

Înainte am lucrat cu drag la grădinița din sat, iar acum mi s-a oferit posibilitatea de a preda lecții biblice în cadrul Școlii Duminicale.

În ce vezi astăzi contribuția ta la viața comunității?

Contribuția mea o văd prin lucrul cu copiii. Pentru mine, aceasta nu înseamnă doar transmiterea unor cunoștințe, ci și posibilitatea de a vorbi cu ei despre lucrurile cele mai importante: despre suflet, lumină, iubire și bunătate.

Îi învăț să vadă frumusețea și bogăția țării lor, să prețuiască pacea și să construiască relații bazate pe respect reciproc. Cred că educația copiilor și cultivarea respectului între oameni sunt o contribuție importantă la viața comunității.

Cândva, acest pământ m-a primit ca pe una de-a lui, iar acum îmi doresc să ofer, la rândul meu, căldura pe care o port în suflet.

Ce ai vrea să le transmiți oamenilor din comunitate și celor care primesc și sprijină persoane venite din alte țări?

Le-aș spune că bunătatea, deschiderea și respectul pot face ca un om venit de departe să nu se simtă străin. Atunci când o comunitate primește cu inimă deschisă, ea nu oferă doar sprijin, ci creează un sentiment de apartenență.

Eu am simțit această primire aici. Moldova a devenit pentru mine locul în care am putut să-mi construiesc familia, să cresc copii, să muncesc și să ofer ceva înapoi comunității.

Cred că oamenii se pot uni prin lucruri simple: grijă, respect, muncă, credință și dorința de a face bine celor din jur.

Acest material a fost realizat cu sprijinul financiar al Uniunii Europene, contractat de ICMPD prin intermediul Facilității de Parteneriat în Domeniul Migrației. Conținutul acestuia reprezintă responsabilitatea exclusivă a A.O. Centrul Regional de Dezvoltare Comunitară și nu reflectă în mod necesar poziția Uniunii Europene.